Lupta cu KickassTorrrents continuă cu noi domenii închise

de: Alexandru Puiu
01 08. 2016

După ce a fost închis domeniul principal KickassTorrents, iar fondatorul site-ului a fost arestat, au apărut multe site-urile alternative cu același conținut. Se pare însă că acestea din urmă sunt desființate în masă.

Au trecut deja vreo două săptămâni de când popularul website de torrent KickassTorrents sau KAT a ajuns offline, după ce domeniul său principal a fost închis, iar un polonez, considerat de autorități ca fiind în spatele comunității, arestat.

Prima clonă a site-ul a fost creată de IsoHunt, dar studiourile de film nu au întârziat foarte mult să-l închidă. Aparent, au creat un sistem din ce în ce mai eficient la care să apeleze pentru astfel de proceduri de desființare a celei mai populare comunități torrent. În plus, același grup de protejare a drepturilor de autor pentru studiourile americane de film, MPAA a trimis scrisori legale de închidere către toate domeniile care au oglindit baza de date de torrent și baza de date a utilizatorilor de pe KickassTorrents.

Aparent, cei care dețin respectivele domenii sunt și ei în pericol să ajung în pușcărie. Textul scrisorii este cât se poate de clar. ,,Această notificare vă obligă ca imediat (în maxim 24 de ore) să luați măsurile necesare pentru închiderea și prevenirea încălcării drepturilor de autor în continuare. Toate posibilitățile oferite de website pentru download, streaming sau obținerea prin alte mijloace de conținut de divertisment ar trebui dezactivate permanent.

Partea amuzantă, dacă o putem considera așa, este că operatorii noilor site-uri, conform unor declarații înaintate către TorrentFreak, nu au nici o intenție să se conformeze. ,,MPAA s-a coordonat cu registrul armean de distribuție a domeniilor web și a șters domeniul. Facem eforturi continue pentru a-l aduce din nou online, prin toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziție.” Pentru a demonstra că nu este atât de ușor să închizi KickassTorrents, a fost creată o rețea de proxy-uri și mirror-uri, al căror status este evidențiat la această adresă.